Arhive pe etichete: apocalipsa

Eram atât de aproape…

Eram atât de aproape
să prind un fluture de-o aripă
şi să-l întreb dacă nu vrea
să ne unim zborul,
să alergăm amândoi prin lume,
deasupra, dedesubt de curcubeu,
până la apocalipsă,
pretutindeni unde găsim
un crâmpei de verde.
erai atât de aproape,
când ai văzut că-s ciungă,
să-mi desenezi o aripă
în cafeaua rece
pe care o găseai
doar pe străzile
din Memphis.
ne ţineam de mână
de teamă să nu cădem
de pe Pegas.
era timpul nostru şi era
atât de aproape de noi.
acum e iarna pe uliţă iar,
la tine plouă
şi aripile ţi se lipesc

3886625_d790_1024x2000

3 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Apocalipsa

Contemporană cu apocalipsa,
încerc să-mi croiesc drumul spre nori,
să nu mă-mpiedice eclipsa
ce vrea să ne înghită pe-amândoi.

alerg prin purgatoriu să mă vindec,
să uit c-am căzut în păcat,
nu vreau pe nimeni şi nimic să judec
mi-ajunge sufletu-mi neîmpăcat

un cântec de sus se pătrunde
cu stele, cer, praf şi dor de noi
plâng şi regret eclipsa ce te-ascunde,
tac şi mor, înăbuşită sub cearceaf de nori

8 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc