Arhive pe categorii: Locul unde îngerii aţipesc

Mor în universul meu

Pământule, de mă iubeşti cum te iubesc eu,
lasă să-mi crească flori de liliac şi de iasomie 
când mă vei înveli.
am văzut moartea 
purtând ochelari de soare 
şi acelaşi baston, 
să nu se lase doborâtă 
de greutatea sufletelor adoptate.
mă pândeşte şi nu mă lasă să iubesc,
să răstorn Carul Mare 
să zbor odată cu rândunicile.
ne naştem singuri, 
trăim singuri, 
murim singuri.
de când viaţa se traduce prin moarte?
uneori, mor în universul meu,
alteori, mă sting în al tău.
mereu uit că nici nu m-am născut

548945_10151245333869449_298077197_n

4 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Suflete închise între coperte

Nimeni nu s-a gândit câte suflete pot încape
într-un cămin unde-şi duc traiul
unul, doi oameni mărunţi.
nimeni nu s-a gândit
că alte suflete stau uitate,
prăfuite într-o colţ de odaie,
înghesuite unele peste altele,
printre pagini rupte,
răsfoite, citite şi înţelese
pe jumătate sau deloc.
puţini citesc printre rânduri.
câte vieţi sunt martore vieţii noastre
fără a spune ceva, fără a ne deranja
din banalul cel de toate zilele?
tăcerea lor vorbeşte pentru ele,
ne-ar alina durerile doar să le ţinem
în palme.
prea des uităm că viaţa nu e decât
un jurnal pe bilete de autobuz,
cine e Wara sau femeia lui Yerotunga,
că există un prag de sus şi unul de jos,
între surâsul meu gothic şi maluri de gând.
lacrimile, dinţii albi ai durerii,
se preling peste epistole târzii,
gânduri pe jos, în preajmă doar risipă
de destine.
a mai rămas doar o treaptă
până la roua din rai.
trecutul a murit
cu clipele mele încurcate în părul cărunt
mor… mă înalţ… am ajuns… rămân!
la magazin – cu ninsoarea dintre noi…
e dulce sfârșitul când zbaterea nu mai are vreun sens.
câte suflete ne sunt aproape, ne stau în casă,
prieteni dragi
şi noi ne plângem că singurătatea ne omoară.
mereu uităm să deschidem Sipetul.

Jan_Davidszoon_de_Heem_-_Still-Life_of_Books

Un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Eram atât de aproape…

Eram atât de aproape
să prind un fluture de-o aripă
şi să-l întreb dacă nu vrea
să ne unim zborul,
să alergăm amândoi prin lume,
deasupra, dedesubt de curcubeu,
până la apocalipsă,
pretutindeni unde găsim
un crâmpei de verde.
erai atât de aproape,
când ai văzut că-s ciungă,
să-mi desenezi o aripă
în cafeaua rece
pe care o găseai
doar pe străzile
din Memphis.
ne ţineam de mână
de teamă să nu cădem
de pe Pegas.
era timpul nostru şi era
atât de aproape de noi.
acum e iarna pe uliţă iar,
la tine plouă
şi aripile ţi se lipesc

3886625_d790_1024x2000

3 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Cealaltă parte, mereu

Am înțeles în pragul morții
de ce mi-a fost dat să mă nasc,
să văd chipuri triste în ploaie,
fluturi trântiți la pământ
și rândunici ce nu-și mai amintesc
drumul spre casă,
ce uită că acasă
este mereu
de cealaltă parte a drumului,
în cealaltă parte din noi.
nu am uitat nicicând de ce mor
zi de zi când nu te cânt,
de ce ochii-mi verzi
arată serii
cum ar trebui să fie apusul.
niciodată nu am vrut să văd
că m-am născut pentru a crește om
la umbra durerii

65112_10151261232524449_1439804525_n

Scrie un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

O zi de 10 ca o gaură neagră

In memoriam Ricuţa Ionescu (Încă un înger aţipit…)

Ce cuvinte, ce îmbrăţişări ar trebui inventate,
pentru a alina durerea unui suflet ce-l plânge
pe altul?
Nu mai vărsa lacrimi, mamă, nu mai vărsa,
un spirit ludic ca al ei, n-ar vrea s-o plângă cineva,
rare, rare sunt în lume fiinţe calde cum era ea.
Bucură-te, mamă, şi-a văzut nepoata
şi-a strâns-o în braţe, ca pe-al ei odor,
i-a cântat de Călineşti, viaţă şi amor,
nu i-a spus de moarte, durere sau că-i va fi dor.
Cum s-alini un suflet ce-n noapte strigă pe altul,
de parcă, pentru cea din urmă oară, s-ar îmbrăţişa?
nu mai plânge, mamă, n-a plecat departe,
ţi-a fost mai mult decât o soră,
dragostea voastră nu se-mpiedică de moarte.
Nu mai vărsa lacrimi, mamă, nu mai vărsa,
zâmbeşte la gândul că e deasupra ta…

2 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Atingeri

N-am ajuns până aici ca să plec
la fel cum am venit;
ce sunt fluturii?
m-ai întrebat după
ce m-ai trăit
o noapte întreagă,
sărutările tale
tatuaj trupului meu.
sunt definiţia iubirii.
ţi-aş răspunde la orice întrebare,
numai să-ţi văd buzele
conturând litere
pe pielea mea
noapte de noapte;
totuşi,
ce au fluturii în stomac
când sunt îndrăgostiţi?
n-am venit aici ca să mai plec
vreodată;
îmi plac aripile de fluture
care îmi cresc odată
cu fiecare adiere a ta,
nu mi le reteza, nu vorbi,
doar atinge-mă;
am venit să rămân

3 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Atingeri

N-am ajuns până aici ca să plec
la fel cum am venit;
ce sunt fluturii?
m-ai întrebat după
ce m-ai trăit
o noapte întreagă,
sărutările tale –
tatuaj trupului meu.
sunt definiţia iubirii.
ţi-aş răspunde la orice întrebare,
numai să-ţi văd buzele
conturând litere
pe pielea mea
noapte de noapte;
totuşi,
ce au fluturii în stomac
când sunt îndrăgostiţi?
n-am venit aici ca să mai plec
vreodată;
îmi plac aripile de fluture
care îmi cresc odată
cu fiecare adiere a ta,
nu mi le reteza, nu vorbi,
doar atinge-mă;
am venit să rămân

3 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Apocalipsa

Contemporană cu apocalipsa,
încerc să-mi croiesc drumul spre nori,
să nu mă-mpiedice eclipsa
ce vrea să ne înghită pe-amândoi.

alerg prin purgatoriu să mă vindec,
să uit c-am căzut în păcat,
nu vreau pe nimeni şi nimic să judec
mi-ajunge sufletu-mi neîmpăcat

un cântec de sus se pătrunde
cu stele, cer, praf şi dor de noi
plâng şi regret eclipsa ce te-ascunde,
tac şi mor, înăbuşită sub cearceaf de nori

8 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Dar fără ambalaj

Moşul e tot mai zguduit de durere,
cu fiecare iarnă ce trece
tânjeşte să dezgheţe
cât mai multe suflete,
să le îmbuneze.
nu uită pe nimeni,
nici nu întârzie,
lasă sub brad sau la uşă,
bunătatea şi înţelegerea,
pentru ca toţi să fie unul
şi să se facă fericiţi.
Moşule, nu mulţi recunosc
darul fără ambalaj,
puţini deschid uşa,
cât despre suflet…
chip de ţurţure.
priveşte bătrâna
ce-şi plânge copilul,
îşi aminteşte de el
din singura poză, alb-negru,
pe care ea însăşi o aşază cu sfinţenie
sub bradul cu miros de moarte
din azil
an de an


3 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

În realitatea mea

Moşul nu uită pe nimeni,
până şi băieţelul din colţ de stradă,
ce păzeşte poarta cimitirului,
primeşte an de an, de la aceeaşi bătrână
o portocală. Spune ea – de la moşul.
îi aminteşte de fiul pe care i l-a răpit haosul,
prea multe visuri te pot înnebuni.
totuşi, moşul chiar nu uită.
băieţelul a sperat mereu
ca macăr de Crăciun
cineva să-l ţină de mână
şi să-l mângâie ca o mamă

2 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc