Arhive pe categorii: Locul unde îngerii aţipesc

Eram atât de aproape

Eram atât de aproape
să prind un fluture de-o aripă
şi să-l întreb dacă nu vrea 
să ne unim zborul,
să alergăm amândoi prin lume,
deasupra, dedesubt de curcubeu,
până la apocalipsă,
pretutindeni unde găsim
un crâmpei de verde.
erai atât de aproape,
când ai văzut că-s ciungă,
să-mi desenezi o aripă
în cafeaua rece 
pe care o găseai 
doar pe străzile 
din Memphis.
ne ţineam de mână
de teamă să nu cădem
de pe Pegas.
era timpul nostru şi era
atât de aproape de noi.
acum e iarna pe uliţă iar,
la tine plouă
şi aripile ţi se lipesc

Scrie un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Profeţii despre trecut

De fiecare dată când îmi amintesc de tine
şi nu se întâmplă rar, pentru că toate îţi poartă
mirosul de liliac şi misterul privirii,
mă trimit în viitor să văd cât de alb mi-ar fi fost
sufletul lângă tine şi încep să plâng încet,
în taină, ca o bătrână ce ştie că-i sunt numărate
zilele, dar nu are curaj să le spună nepoţilor
că moartea chiar există şi de-o vreme se pregăteşte
s-o îmbrăţişeze.
Poate te-ntrebi de ce plâng şi de ce nu aştept
ca viitorul să devină, încet-încet, prezent.
Uite de-asta-mi se preling lacrimile, dragule, drag,
viitorul în care mă trimit eu nu poate fi altceva decât fantasmă,
iar albul… albul meu ţine de mult timp moartea de mână

996641_779010325459497_1765550903_n

Scrie un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Un altfel de exil

Te simt în mine
ca pe o rană deschisă, sângerândă uneori.
alteori, în vârtejul lumii, în întunericul din oameni,
te cicatrizezi, dar nu-ți părăsești locul.

parcă îmi tragi mereu semnale de alarmă
că nu ai să mă lași niciodată.
te port ca pe o icoană duminica
și mă minunez de fragilitatea ta,
când îți uit esența,
mă simt însemnată în inimă
cu un fier roșu și rușinos,
proscrisă muritoare.
oamenii râd, se miră, se dau înapoi,
calcă de-a dreptul peste tine,
se închină când văd
urmele tale în mine.
poate am să mă vindec odată și-odată de tine,
blestem ce-ți spui Sensibilitate

Durere atemporală

Scrie un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Orbire

Fântână cu apă tulbure,
în tine mă vedeam odinioară
cea mai frumoasă femeie,
cu visuri așezate mai sus de cer,
multe și toate posibile;
naiv copil, mereu pe alt mal,
mereu pe alt râu,
pe altă poveste,
crezând că e același cer
peste tot

Dor de...

Scrie un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Departe în mine

Azi îmi lipsesc mie însămi,
nu tu chip, nu tu gânduri,
doar pași care mă poartă.
nu știu înspre ce mă îndrept,
mi-aș coase genele de cer,
să am mereu ochii deschiși,
să mă feresc de măști cu chip de oameni,
de oameni cu înfățișare de rai.
mi-e frică să nu mă mai găsesc,
deși la sfârşitul fiecărei călătorii,
tot de mine am dat mereu.
nu știu unde sau cum să mă caut
în normal,
deși-s statornică
asemenea unei flori a soarelui
în nestatornicia mea

Scrie un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Aripi de spin

În cer nu mai locuiește nimeni.
niciun mirean pierdut de viață
nu strică ce a început liniștea.
vitraliul se izbește de stele
cu forța unui bulgăre de ceară
îngropat sub straturi de oase,
ale vieții oase roase de Cerber.
nu a găsit sâmburi de caiși.
îngerii și-au uscat lacrimile
cu veșminte de fecioare
întinate de ochii muritorilor.
nimeni nu le cunoaște drama,
nimeni nu știe de unde vine ploaia
de fapt.
e un iz de scorțișoară în cimitir.
de când s-au sinucis îngerii,
Dumnezeu își plânge singurătatea.
nici păsările nu mai vor cerul
zoltc3a1n-k-bartha

Scrie un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Nu pedepsi pământul

Nu te-nvăța să ai răbdare
cu plânsul,
lasă-l să iasă din colivie
fără să-l fereci în măr
de teamă că Eva
n-o să-l găsească.
nu-ți învăța lacrimile
să aibă răbdare cu tine,
ia primăvara de mână
să te însoțească
chiar și-n caverne
sau când pășești
pe pletele blonde ale toamnei
obosită de furtuni și
de prunci decăzuți.
cum îți rabdă pământul lacrimile?
nu-l pedepsi cu amarul tău,
nu vezi că afară deja plouă?
ieși la fereastră,
acolo se plânge.
în pat se naște doar dragostea.
lasă durerea să rămână
dincolo de sticlă

Francis Rowbotham

Scrie un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc