Cu mâinile celeilalte

– fragment din roman –

 

 

– Ești sigură că vrei?…

– Vreau măcar să încercăm…

– A trecut prea mult timp de când… Cum crezi…

Ochii Carlei anunțau un șuvoi de lacrimi și nu puteam permite să se întâmple așa ceva. Știam în străfundul ființei mele că trebuie să îi fie greu. După moartea mamei ei, încercase de câteva ori și nu o mai făcuse de atunci, dar, deși înțelegeam într-o oarecare măsură cam ce însemna pentru ea să o ia de la capăt, era extrem de important pentru mine să testez această metodă măcar o dată. 

Am luat-o de mână, i-am zâmbit liniștitor și încurajator, spunându-i pe un ton de femeie convinsă, care știe ce face, că e timpul să ne apucăm de treabă. După ce s-a calmat puțin, Carla a aprins două lumânări de ceară curată și s-a apropiat de masa din mijlocul camerei. M-am așezat pe unul dintre cele 3 scaune și mi-am pus foile și pixul în poală. 

– Ia-ți alea puțin, de ce te grăbești așa? Trebuie să iau fața de masă, crezi că-ți vin spiritele oricum? mă apostrofă, descoperind masa în același timp. Inima începuse să bată cu putere, pulsul o luase razna și mă apucase un soi de panică, de amețeală, dar m-am decis să țin detaliile astea doar pentru mine. Parcă simțind, Carla îmi spuse în șoaptă:

– Mă duc până dincolo să mă pregătesc. Nu mă pot concentra așa. Să fii cuminte. 

Ce puteam să fac, parcă? Am așteptat-o aproape un sfert de oră, uitându-mă cum se prelinge ceara de pe lumânări și studiind masa. Carla o comandase după moartea mamei ei și fusese făcută conform indicațiilor pe care le dăduse bătrânului tâmplar, ca și când ar fi fost o adevărată cunoscătoare în domeniu. Era o masă bine lustruită, din lemn de brad, fără cuie sau alte porțiuni metalice. Toate bucățile erau îmbinate numai cu cepuri de lemn. Pe masă, în mijloc, era gravat un cerc, iar lângă el „DA” și „NU”. În jurul cuvintelor, erau numere de la 1 la 10 și, pe margine, alfabetul, de la A la Z, în sensul acelor de ceasornic. 

În timp ce deschidea ușa, Carla se uită în stânga și în dreapta ca o psihotică, apoi, cu o voce ușor schimbată, îngroșată de parcă ar fi fumat un pachet de Marlboro roșu, spuse:

– Ridică-te, vom păstra un moment de reculegere. 

Din respect pentru ea, m-am chinuit să rămân serioasă. Nu mi-am putut opri însă chițăitul, iar fața Carlei se întunecă brusc.

– După tot efortul pe care îl fac pentru tine te bușește râsul? Ai idee cât mi-e de greu? Proastă-s că am cedat rugăminților tale și am decis să te ajut.

– Nu ai idee cum e toată scena asta. Tu, arătând ca un evadat de la pârnaie, te uiți în stânga, în dreapta și îmi spui să ținem un moment de reculegere. Îți poți măcar imagina ce funny e?

– Îmi pot imagina cât de anapoda poate ieși totul, dacă nu facem lucrurile așa cum se cuvine. Încălcăm niște legi sacre, facem legături cu lumi care nu trebuie deranjate sub nicio formă și asta doar pentru că așa vrea Sophia. Nu cred că îți pot da seama de natura impactului pe care îl poate avea această acțiune asupra noastră.

M-am ridicat, iar foile și pixul mi-au căzut din poală, agitând flăcările și sporind tensiunea deja sufocantă. Genunchii mei erau reci și îmi simțeam fruntea cum transpiră. Începeam să mă întreb dacă luasem decizia corectă…

– Rugăm spiritul Verei Renczi să ne servească în această ședință de spiritism. Când va veni, să meargă paharul la DA! 

Chipul Carlei deveni luminos, fioros de luminos. Puse degetele arătătoare pe fundul paharului de cristal, așezat cu gura în jos, pe cercul din centrul mesei.

Carla, hai să ne oprim! Nu cred că e ok ce facem!

– Sophia, termină! Când ți-ai scris teza de licență, ai stat față în față cu femei care și-au omorât copiii, mamele și bărbații. Ți-e frică acum de o fantomă! Taci!
Am înghițit în sec pe fundalul sonor al vocii isterice a Carlei și am așteptat. Cred că trecuseră mai mult de două minute.

– Poftim, trebuie să o iau de la capăt, te-ai trezit tu vorbind! Nu mai deschide gura până nu se mișcă paharul. Rugăm spiritul Verei Renczi să ne servească în această ședință de spiritism. Când va veni, să meargă paharul la DA!

Minutele treceau, iar paharul nu dădea semne de vreo mișcare. Începeam să mă îndoiesc de talentul Carlei de a comunica interspiritual sau eu mai știu cum. Probabil, după ce a murit maică-sa, pentru a trece mai ușor peste, și-a imaginat că vorbește cu ea și atât. 

– Carla, pe bune. Aprinde lumina și hai să bem o bere.

Aproape ca o smintită, Carla țipă:

– Rugăm spiritul Verei Renczi să ne servească în această ședință de spiritism! Când va veni, să meargă paharul la DA!

După un minut, se așeză pe scaun, cu capul pe masă:

– Nu știu de ce naiba nu merge, cu mama a mers… Hai să bem berea aia.

S-a ridicat, a aprins lumina și a dat să iasă din cameră. M-am ridicat și eu, vrând s-o urmez. Am stins lumânările, am pus fața de masă la loc, mi-am luat foile și pixul și am închis lumina. Când era cât pe ce să închid și ușa, am auzit o voce răgușită, dar senzuală de femeie:

– Rămâi! Bănuiesc că nu m-ai chemat degeaba.

67084379_2673718102665544_7733530985194586112_n

Romanul „Cu mâinile celeilalte” este unul de natură psihologică și prezintă trei zile din viața unei tinere căreia i se arată, în urma unei ședințe de spiritism, Vera Renczi, Văduva Neagră a României, cea care a ucis 35 de bărbați (printre care și fiul ei), pentru a se asigura că va rămâne ultima femeie din viața lor.
O va determina Vera pe Sophia să-și ucidă partenerul?

Scrie un comentariu

Din categoria Cu mâinile celeilalte (roman)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s