Profeţii despre trecut

De fiecare dată când îmi amintesc de tine
şi nu se întâmplă rar, pentru că toate îţi poartă
mirosul de liliac şi misterul privirii,
mă trimit în viitor să văd cât de alb mi-ar fi fost
sufletul lângă tine şi încep să plâng încet,
în taină, ca o bătrână ce ştie că-i sunt numărate
zilele, dar nu are curaj să le spună nepoţilor
că moartea chiar există şi de-o vreme se pregăteşte
s-o îmbrăţişeze.
Poate te-ntrebi de ce plâng şi de ce nu aştept
ca viitorul să devină, încet-încet, prezent.
Uite de-asta-mi se preling lacrimile, dragule, drag,
viitorul în care mă trimit eu nu poate fi altceva decât fantasmă,
iar albul… albul meu ţine de mult timp moartea de mână

996641_779010325459497_1765550903_n

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s