Sipetul din Călineşti – Cufărul amintirilor

Raluca Andronache

Profesor de limba şi literatura franceză/ Traducător rusă/franceză
4 martie 2012

„Pe Raluca Pavel aş putea să o încadrez în categoria persoanelor creatoare de frumos, înzestrate cu talent şi punând pasiune în tot ceea ce îşi propune să realizeze.

Odată cu deschiderea „Sipetului din Călineşti”, cititorilor li se revelă un fel de jurnal intim al autoarei, prin atmosfera răscolitoare a trăirilor poetice: „caut realul din vis, / mă împiedic de iarnă” (Pierduţi prin timp); „Mă întreb unde mi-e locuşorul / între patru pereţi / între patru scânduri / ori în livada din Călinești” (În căutarea locuşorului), prin pitoreştile descrieri de locuri şi natură: „Mi-aduc aminte / de fântâna din chemare” (Sufletul fântânii); „câmpia ce se întindea / de la piciorul casei bătrâneşti / până în satul vecin.” (Albăstrele); „m-a dus cu gândul la troiţa / bătută de ani / cu urme de vopsea, / dar dreaptă / din mijlocul satului / așezat acolo, pe gârlă” (Amintiri din gârla celor palizi) sau prin încercările poetei de a recupera din memorie identitatea unui personaj misterios: „atâţia ani fără tine m-au sufocat în zadar. / îmi amintesc de tine, străinule / fără chip şi fără trup, / îmi amintesc din visul acela de demult.” (Pierduţi prin timp) sau cea a impresiilor puternice care i-au impregnat simţurile: „eu vreau să simt lucerna uscată / sub picioare / şi spinii din livada satului meu / aerul rece de primăvară / şi mireasma teiului vara” (Nu o să doară).

Prin intensitatea emoţiilor, copilăria scriitoarei este într-un fel neterminată, lăsându-şi amprente în multe dintre poeziile prezente în volumul de debut, în cele aproape 60 de pagini extrase din cufărul amintirilor: „Mai vreau să fie odată mai / şi să-mi redai sătucul / pe drumuşor să-ncerc să prind / un cărăbuş şi-o rază” (Nopți de mai).

Născută pe meleaguri botoşănene, Raluca Pavel ia contact cu lumea artei, în general, şi cu literatura, în special, la o vârstă inocentă, prin grija bunicii sale – Rodica Ilie – o  pasionată de poezie şi lectură, iar, mai apoi, bagajul literar al Ralucăi se va dezvolta sub îndrumarea diferiţilor profesori de la şcolile pe care le-a urmat.

Raluca Pavel a primit înzestrarea artistică – harul dat de Creatorul suprem la naştere – şi a înţeles că nu poate mulţumi Domnului decât prin roadele obţinute prin spiritul creator şi susţinut de înnobilarea artei. Drept mărturie stau cele peste cincizeci de „poezioare” bogate în sensuri, sentimente, meditaţii.

Volumul de debut al scriitoarei a culminat în literatura română contemporană sub auspiciile unei creaţii neistovitoare, fireşti, precum scrierea unui jurnal şi a unei meditaţii asupra unor evenimente, locuri şi fiinţe ce i-au marcat copilăria.

Prima întâlnire literară cu Raluca Pavel lasă puternica impresie a unei voci poetice suave şi, totodată, încărcată de patosul exprimării.

Scrise cu sensibilitate, poeziile tinerei scriitoare reprezintă un act de voinţă şi de curaj, care nu ar fi fost posibile fără un minimum de talent şi, mai ales, fără har.

Deşi înscrise în lirica feminină, citind poemele Ralucăi Pavel nu pot să nu observ o uşoară asemănare cu cele ale lui Nichita Stănescu, poate din cauza versurilor albe, moderne. Uneori, creaţiile Sipetului aduc mai mult a poeziile lui George Bacovia, prin tema lor centrală – stingerea iminentă a fiinţei umane – şi prin bogăţia semnificaţiilor (Chemarea, Nu o să doară, Nu mai e loc în cimitir, Mă ciupeşte moartea).

Scriitoarea a preferat versurile libere şi reduse ca încărcătură lexicală, dar cu un ritm interior bine impregnat de poeticitate şi muzicalitate inconfundabile prin naturalețea „rostirii” sincere şi inocente a unui copil: „curios, străbunica nu mi-a trimis nicio vedere / de pe unde s-a plimbat, de când e prin lume. / i-am zis mamei să ne mutăm şi noi în cimitir / să străbatem lumea-n lung şi-n lat / dar mama s-a schimbat la față” (Nu mai e loc în cimitir), prin stăpânirea cu măiestrie a discursului indirect liber: „N-ai cum să vezi turla bisericii / mai trebuie să creşti, zâmbi ştrengar bunicul” (Leagănul din cornul lunii); „Într-o zi, ai să râzi cu poftă / şi mie mi se va datora, mi-ai spus” (Bucle de cearceaf) ori prin umorul şi optimismul copilăresc faţă de moarte: „Străbunicule, ţi-e bine unde eşti? / aveai rău de înălţime / te ţine cineva de mână / să nu cazi / au căldură acolo sus?” (Străbunicul).

Descoperind poeziile Ralucăi Pavel, cititorii nu pot să nu remarce sensibilitatea care izvorăşte din versuri prin intermediul figurilor de stil atent alese: „A dat cafeaua-n foc pe nori / la o discuție cu zeii” (Au dat norii în foc); „în dimineața-aceea, cu gust de tresărire” (Când moliile plâng); „teiul ştie povestea satului / şi are în el ceva uman / îşi îmbrăţişează copiii / cum nimeni nu o face / le ascultă secretele / şi le ține minte de ani” (Rămâneri în urmă).

Se observă adeseori originea autoarei, care nu s-a ferit să imprime scrierilor sale un iz de limbaj botoşănean sau, oricum, de prin zona Moldovei româneşti: „am mai crescut niţel (Nu-mă-uita), „lasă mie basmaua ceea (Te plânge dimineaţa, străbunică), „urmăream cu ochiul / fiecare suflet / ce se aburca în vişin” (Spic de grâu).

Ilustraţiile realizate de bunica Ralucăi Pavel, de o atentă plasticitate, completează armonios poemele (Albăstrele, Trage Iadul de tine, tată, Leagănul din cornul lunii, Moş Nicolae etc.), creând asupra cititorilor impresia unor fotografii din universul ferecat în cufărul amintirilor.

Din rândurile tinerei poete răzbate o puternică oralitate; e ca şi cum s-ar ţese necontenit un dialog între poetă şi persoanele dragi pe care le evocă: „Mamă, ce e în bulgăre? de ce nu văd? / Sunt berze, copila mea, sunt berze! / şi care e povestea lor? / În prag de primăvară, aduc pe lume prunci / uită-te în jurul tău, ce vezi în sat? / Pomii au născut muguri!” (Prunci de primăvară); „mamă, trage Luchian clopotele / iar a murit cineva? / dacă vine furtuna acum / înseamnă că a fost iubit tare? // copila mea, n-a plecat nimeni / bat clopotele pentru ca Dumnezeu / să le audă şi să ne apere / de furtună.” (Clopotarul). De altfel, întreg poemul Clopotarul este bazat pe discursul oral.

O atenţie deosebită ar trebui acordată simbolisticei „străinului” – un personaj căruia poeta îi va dedica, ulterior, un volum de poezii. În opul prezent, acesta ar putea fi un personaj cu a cărui existenţă viaţa ei s-a intersectat la un moment dat, în visare: „atâţia ani fără tine m-au sufocat în zadar. / îmi amintesc de tine, străinule / fără chip şi fără trup, / îmi amintesc din visul acela de demult.” (Pierduţi prin timp) sau o persoană reală care s-a „strecurat” dintre amintirile autoarei: „Nu-mi amintesc de tine, străinule / poate te-am pierdut în primăvară, / poate greierii îşi cântau durerea / și-mi acopereau gândurile.” (Ex tunc).

Ajunsă la vârsta deplină a maturităţii, Raluca Pavel se proiectează într-un timp ancestral şi într-un spaţiu iniţiatic – satul Călineşti – în care se regăseşte copila „de vreo trei ani” (Te plânge dimineața, străbunică), înconjurată de bunici, părinţi, de cei dragi care s-au mutat „aproape de inima îngerilor” (Nu mai e loc în cimitir) – străbunicii.

Deschizând „cufărul amintirilor” promiţătoarei poete, cititorii se pot întâlni imaginar cu „un ghemotoc cu păr de aur” (Trage Iadul de tine, tată), cu o copilă care se delecta cu poveştile bunicii sale: „îți miroseau mâinile a povești / peste obraji când îmi treceau.” (Gust de lămâi în Călineşti) şi care admira locurile pitoreşti ale satului Călineşti („fântâna din chemare”Sufletul fântânii; „câmpia ce se întindea de la piciorul casei bătrâneşti”Albăstrele; una din cele „două biserici din Călineşti”Nu mai e loc în cimitir, Moş Niculae; livada în care-şi „așeza cu grijă / sufletul pe iarba ce mijea / sub bătrânul păr busuioc / pe care-l zidiseră strămoşii”Plecarea; „lucerna de la marginea dealului”Cu gândurile-n cioc; „teiul din ogradă” sub care „bunicul se bătea cu vântul / într-un joc cu regi şi regine”Reginele dau şah mat; conacul Miclescu: „M-am întâlnit aseară / cu bărbatul din tablou / stătea să cadă / pe  treptele conacului Miclescu”Să nu te pui cu zeii).

Scriitoare a generaţiei douămiiste (prin data debutului – 6 iunie 2011), Raluca Pavel dispune de o putere de creaţie şi imaginaţie exuberante, fiind atrasă de mediul pitoresc, prin evocarea cu vervă a aspectelor copilăriei şi a ruralităţii.

Cuvintele izvorăsc din sensibilitatea-i artistică, pentru care moartea şi viaţa stau pe aceeaşi axă (prin fascinaţia şi inspiraţia deopotrivă exercitate), şi ating, la rândul lor, sufletele cititorilor care rezonează la aceleaşi acorduri profunde. Scrierea de iniţiere a Ralucăi Pavel nu are cum să treacă neobservată, pentru că, per ansamblu, din poeziile sale răzbate melancolia unui adult după copilăria pierdută, dar pe care o evocă cu multă recunoştinţă şi gingăşie.”

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Sipetul din Calinesti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s