Uită-mă înainte de primăvară,
cât ochii-ţi pot vedea şi altceva;
chipul meu iernatic,
buze ce-mping spre păcat,
icoană sculptată pe retina ta.
uită-mă până să ceri îndurare
pământului, să se despice
sub tălpile-ţi goale şi să te ia.
de laşi timpul să alunece, ai grijă
privirea-ţi se va tulbura,
mă vei vedea mereu, în vis şi după moarte,
prezentul tău continuu – reflexia mea.
nu există remediu împotrivă-mi,
totuşi, străinule, tu nu mai ai cum
a mă uita.
**…totuşi, străinule, tu nu mai ai cum a mă uita **
Şi pentru mine, poemele străinului rămân de neuitat !
Îţi mulţumesc Raluca pentru acest frumos poem ! 🙂
🙂
foarte mult mi a placut…foarte mult..paote daca mi permiti voi expune postul tau pe bogul meu, specificand sursa binenteles!
Cu drag 🙂
Nu vreau, nu pot sa te uit
Fecioara, icoana sculptata
Cu chip iernatic…
Pamantul
Imi va ierta talpile goale
Neinghitindu-ma, lasandu-ma
Sa iti vad mereu buzele
Ce ma imping spre pacat …
Nu pot sa te uit fecioara,
Sunt reflexia ta !
Nu vreau sa te uit fecioara !
Harazit fiindu-mi
Prezent continuu a-ti fi…
Asa cum nici tu
Nu ai cum, nu te poti opri
Sa ma cauti, dorindu-ma
Sau sa ma doresti, cautandu-ma
Dintotdeauna … iubindu-ma
Fecioara ..