101 motive pentru care iubesc România

 

Pământul natal, cu tot ce e pe el, îl purtăm toată viaţa în noi şi e prezent în cântece, în poemă, în pânza pictată, mai ales în fapte. (George Enescu)

  1. Pentru că pământul pe care am călcat încă de la naştere e binecuvântat şi pentru că mai mult de jumătate din viaţă am păşit pe urmele lui Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, Octav Băncilă, Mihail Sorbul.

  2. Pentru că pe pământul acesta m-am îndrăgostit, am iubit, am râs, am plâns, am suferit, am dat-o în bară, am iertat, am visat, am sperat şi voi continua să fac toate acestea.
  3. Pentru că lumea satului nostru fascinează prin folclor, tradiţii şi obiceiuri care încă se păstrează. Pentru că am avut ocazia să-mi trăiesc copilăria în Călineşti.
  4. Pentru că aici sunt îngropaţi toţi străbunii mei.
  5. Pentru poveştile de viaţă din care învăţ zi de zi.
  6. Pentru că avem toate formele de relief şi pentru toate frumuseţile naturale.
  7. Pentru că avem oameni valoroşi, creativi, inventivi, cu potenţial şi pentru că există cel puţin un român care a reuşit imposibilul în încercarea de a-şi împlini visul.
  8. Pentru că româncele sunt printre cele mai frumoase femei din lume.
  9. Pentru că avem un simţ al umorului foarte dezvoltat şi pentru că nu ne este ruşine să facem haz de necaz.
  10. Pentru că suntem buni la olimpiade internaţionale de matematică, fizică şi pentru că aproape mereu gimnaştii noştri au ocupat locuri fruntaşe la Olimpiade.
  11. Pentru frumuseţea mănăstirilor din Bucovina.
  12. Pentru Cimitirul Vesel din Săpânţa.
  13. Pentru măiestria castelelor, palatelor şi conacelor. Pentru Bran şi Peleş.
  14. Pentru Paşti, Crăciun şi pentru toate sărbătorile în care păstrăm tradiţiile.
  15. Pentru că suntem una din cele mai vechi civilizaţii de pe teritoriul european.
  16. Pentru că atunci când îl ascult pe Nicolae Furdui-Iancu cântând „Noi suntem români”, „Aşa-i românul”, „Treceţi batalioane române Carpaţii”, aduc mulţimiri că m-am născut aici şi îmi ţin mâna pe inimă.
  17. Pentru că Nadia Comăneci a inventat 10-le în gimnastică.
  18. Pentru Dracula şi pentru poveştile cu şi despre el.
  19. Pentru că Dunărea s-a oprit la noi şi a făcut Delta.
  20. Pentru cultura autentică din Maramureş.
  21. Pentru palinca noastră.
  22. Pentru  mâncarea noastră specifică (sarmale, ardei umpluţi, mămăligă, urs de mămăligă, tochitură, zacuscă, pârjoale, drob, ciorbă ţărănească etc.).
  23. Pentru oină, un sport mai vechi decât altele similare.
  24. Pentru Casa Poporului, a doua cea mai mare clădire de pe glob.
  25. Pentru că Transfăgărăşanul este unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din lume.
  26. Pentru că vocea Mariei Tănase îmi dă fiori.
  27. Pentru că Luceafărul a fost scris aici, în România, de Mihai Eminescu.
  28. Pentru că Petrache Poenaru a inventat stiloul fără de care azi nu ar exista stiloul.
  29. Pentru că Timişoara a fost primul oraş  de pe continentul european cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi.
  30. Pentru că românul s-a născut poet.
  31. Pentru că Traian Vuia ne-a arătat că putem zbura.
  32. Pentru frumuseţea Sibiului.
  33. Pentru Sfinx şi Babe.
  34. Pentru Lacul Sf. Ana şi pentru Lacul Roşu.
  35. Pentru că Henri Coandă a inventat primul avion cu reacţie.
  36. Pentru că Aurel Vlaicu a realizat primul avion cu construcţie metalică.
  37. Pentru că Nicolae Paulescu a descoperit insulina.
  38. Pentru că sibianul Hermann Oberth a proiectat prima rachetă.
  39. Pentru că părintele teatrului absurd, Eugen Ionescu, e român.
  40. Pentru că George Emil Palade a primit premiul Nobel pentru descoperirea ribozomilor.
  41. Pentru Ana Aslan, pentru Gerovital şi pentru primul institut de geriatrie din lume.
  42. Pentru Ioan Cantacuzino şi pentru vaccinul antiholeric.
  43. Pentru Anastase Dragomir şi pentru scaunul ejectabil.
  44. Pentru că un român – Stefan Odobleja – este creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticii generalizate.
  45. Pentru focurile vii din comuna Lopătari, Buzău.
  46. Pentru vulcanii noroioşi, tot din Buzău.
  47. Pentru George Enescu şi Ciprian Porumbescu.
  48. Pentru Amza Pellea şi Toma Caragiu.
  49. Pentru sensibilitatea Magdei Isanos şi pentru Nicolae Labiş.
  50. Pentru Burebista, Decebal, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza etc.
  51. Pentru că Ştefan cel Mare a ştiut cum să mulţumească şi a ridicat biserici.
  52. Pentru că românii sunt aşa de curajoşi, încât nu le e frică să moară pentru o idee sau pentru libertate.
  53. Pentru Eroul Necunoscut.
  54. Pentru bătăturile bătrânilor care au muncit toată viaţa pentru ţară.
  55. Pentru seninătatea şi blândeţea din ochii copiilor săraci din România.
  56. Pentru puterea şi voinţa românilor de a face faţă vicisitudinilor vieţii, în loc de a renunţa la ea.
  57. Pentru că deşi există un grad de răutate în fiecare, încercăm, după putere, să evidenţiem binele.
  58. Pentru naturalistul Grigore Antipa, biolog, zoolog, ecolog şi profesor universitar.
  59. Pentru că o româncă a inventat un dispozitiv pentru depistarea rapidă a cancerului.
  60. Pentru Biserica de sub lac.
  61. Pentru Emil Racoviţă, fondatorul biospeologiei.
  62. Pentru Mircea Eliade.
  63. Pentru Lucian Blaga.
  64. Pentru Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Theodor Aman, Sabin Bălaşa.
  65. Pentru că este Grădina Maicii Domnului.
  66. Pentru apele termale.
  67. Pentru Cheile Bicazului.
  68. Pentru Marin Preda şi „Moromeţii”.
  69. Pentru parcul natural Comana.
  70. Pentru Mocăniţa de la Vişeul de Sus.
  71. Pentru Ion Creangă şi Mihail Sadoveanu.
  72. Pentru Bâlea Lac.
  73. Pentru Iris şi Pasărea Colibri.
  74. Pentru Rebreanu şi „Pădurea spânzuraţilor”.
  75. Pentru ouăle încondeiate.
  76. Pentru albastrul de voroneţ, roşul pătrunzător de la Mănăstirea Humor şi verdele smarald de la Mănăstirea Suceviţa.
  77. Pentru Muntele Rarău (Muntele Sfânt al dacilor).
  78. Pentru Valea Oltului.
  79. Pentru Salinele de la Praid, Cacica, Slănic Prahova.
  80. Pentru Constantin Brâncuşi şi Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului.
  81. Pentru că ştim să ne distrăm.
  82. Pentru că ştim să fim modeşti.
  83. Pentru că încă nu am demonstrat ceea ce putem.
  84. Pentru că banul nu este încă totul.
  85. Pentru că ştim să visăm.
  86. Pentru că încă avem oameni care să ne arate despre ce e vorba în lumea asta.
  87. Pentru că nu suntem o naţie de cuceritori, în istorie noi ne-am apărat, nu am atacat.
  88. Pentru că nu ţinem să demonstrăm că naţia noastră e cea mai bună cum fac alte naţii.
  89. Pentru că ştim să plecăm de jos.
  90. Pentru că suntem obişnuiţi şi cu puţin şi unii fac minuni cu acest puţin.
  91. Pentru că românii ştiu să facă atâtea lucruri şi am fost tot timpul inventivi.
  92. Pentru că suntem săritori tot timpul.
  93. Pentru că noi nu suntem patrioţi prin faptul că Dumnezeu ne binecuvântează România.
  94. Pentru că suntem patrioţi în fiecare moment în care ne bucurăm pentru fiecare român care a reuşit (Bute, Doroftei, Ţiriac, Hagi etc).
  95. Pentru că primii paşi i-am călcat pe iarbă şi nupe ciment.
  96. Pentru că m-a făcut să fiu pregătită pentru viaţă şi să ştiu să fac multe.
  97. Pentru că mă distrez ca un român, cânt ca un român, scriu ca un român, trăiesc ca un român, iubesc ca un român şi suport ca un român orice, până şi confuzia cu ţiganii, chiar dacă sunt o ruşine a Europei fără mine sau poporul meu, multe nu ar fi existat.
  98. Pentru că oamenii ştiu să zâmbească pe stradă şi pentru că suntem atât de naivi, încât cu toţii profită de noi.
  99. Pentru că prin ziua noastră nu înţelegem numai focuri de artificii, parade şi alte prezentări pline de vanitate şi orgoliu, ci şi un motiv pentru a zâmbi.
  100. Pentru că încă nu am învăţat să nu avem încredere în nimeni.
  101. Pentru că, aşa cum se poate vedea, prin foarte multe dintre motivele anterioare, românii au un imens potenţial.

Material realizat în colaborare cu C. A.
Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Blog

3 răspunsuri la „101 motive pentru care iubesc România

  1. Cam subiectiva la pct.8 si 30… :)) Dar se poate compensa cu un al 101,3-lea motiv: pasim pe cea mai verde iarba, privim cel mai albastru cer si sorbim cea mai criatalina apa de izvor… din lume. 🙂

  2. Mulțumesc pentru frumoasele motive…! Duminică frumoasă și la mulți ani!

  3. Raluca

    Mulțumesc asemenea! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s