Temple Grandin: Lumea are nevoie de toate tipurile de gândire

Prin studii şi cercetări revoluţionare şi analizând lucrurile prin prisma propriului ei autism, Temple Grandin aduce o perspectivă uluitoare între  două lumi.Biografia sa remarcabilă a dat naştere, în februarie 2011, filmului Temple Grandin, ce poate fi vizionat aici. Scriitoarea Temple Grandin, diagnosticată cu autism din copilărie, a devenit unul dintre oamenii de ştiinţă de top, fiind doctor în Ştiinţa Animalelor şi profesor la o universitate din Colorado. Autismul nu a împiedicat-o să dea un sens vieţii ei, mai mult, a ajutat-o.

În urma filmului, Temple Grandin a susţinut o prelegere în cadrul TED, pe care o redau în cele ce urmează:

„Cred că voi începe prin a vorbi un pic despre ce înseamnă autismul mai exact. Autismul este un continuum foarte mare care merge de la o extremă foarte severă, în care copilul rămâne non-verbal şi până la cealaltă extremă, unde întâlnim oameni de ştiinţă şi ingineri strălucitori. De fapt, mă simt foarte confortabil aici. Pentru că există foarte mult material genetic autistic aici. N-aţi avea nici cea mai mică idee.

Este un spectru continuu de trăsături. Când se transformă un ciudat într-o persoană cu Asperger, care este o formă uşoară de autism? Vreau să spun că Einstein şi Mozart şi Tesla, toţi ar fi fost probabil diagnosticaţi în ziua de azi ca fiind autişti. Iar unul din lucrurile care ma preocupă cu adevărat este cum să îi facem pe aceşti copii să fie cei care vor inventa lucrurile legate de energia viitorului, despre care Bill Gates a vorbit azi dimineaţă.

Bun. Acum, dacă vreţi să înţelegeti autismul, animalele. Şi vreau să vă vorbesc despre diverse moduri de gândire. Trebuie să vă îndepărtaţi de limbajul verbal. Eu gândesc în imagini. Eu nu gândesc în cuvinte. Acum, ideea cu mintea autistică este că se concentrează pe detalii. Bun, acesta este un test unde trebuie fie să alegi literele mari, fie să alegi literele mai mici. Iar mintea autistică alege literele mai mici mult mai repede.

Ideea este că un creier normal ignoră detaliile. Acum, dacă vrei să construieşti un pod, detaliile sunt importante pentru că podul se va dărâma dacp ignori detaliile. Una din marile mele frământări legate de politicile din ziua astăzi este că lucrurile tind să devină prea abstracte. Oamenii se îndepărtează de lucrul manual. Sunt îngrijorată că o mulţime de şcoli au eliminat orele de lucru manual, fiindcă orele de artă şi altele similare au fost orele la care am fost foarte bună.

OK, în munca mea cu vitele, am observat că o mulţime de lucruri mărunte pe care majoritatea oamenilor nu le sesizează, le fac pe vite să se oprească. Cum ar fi, de exemplu, aces steag care flutură chiar în faţa clinicii veterinare. Ei se gândeau să demoleze întreaga clădire veterinară, când tot ce a fost nevoie să se facă a fost să se mute steagul. Mişcare rapidă, contrast. La începutul anilor ’70, când am început, intram direct în canalele acestea ca să văd ce vedeau vitele. Oamenii credeau că sunt nebună. O simplă haină pe un gard le făcea pe vite să se opreasca şi să nu mai înainteze. Umbrele le făceau să se oprească, un furtun pe podea. Oamenii nu observau aceste lucruri, un lanţ atârnând şi totul este prezentat foarte frumos în film.

Chiar mi-a plăcut că în film au replicat toate proiectele mele.  Schiţele mele au apărut şi ele în film. Iar filmul se cheamă de fapt „Temple Grandin” şi nu „Gândind în imagini„.

Deci, ce înseamnă să gândeşti în imagini? Pur şi simplu înseamnă să ai filme în capul tau. Mintea mea funcţionează ca un Google pentru imagini. Când eram copil, nu ştiam că modul meu de gândire este diferit – credeam că toată lumea gândeşte în imagini. Iar apoi când am scris cartea, „Gândind în imagini„, am început să iau interviuri oamenilor în legătură cu modul în care ei gândesc. Şi am fost şocată să aflu că modul meu de gândire era destul de diferit. De exemplu, daca aş spune, „Gândiţi-vă la turnul unei biserici”, cei mai mulţi oameni se gândesc la unul foarte generic. Acum, poate nu e adevărat pentru sala aceasta, dar e adevărat pentru o grămadă de alte locuri. Eu văd doar imagini specifice. Îmi apar din memorie, exact ca în Google pentru imagini. Iar în film, exista o secvenţă nemaipomenită, unde cuvântul „pantof” este spus, iar eu îmi imaginez o grămadă de pantofi din anii ’50 şi ’60.

OK, există biserica mea din copilărie. Asta e ceva specific. Încă una, Fort Collins. OK, ce spuneţi de cele faimoase? Şi, pur şi simplu, îmi apar în minte, în genul acesta. Foarte repede, ca Google pentru imagini. Şi îmi apar una câte una. Iar apoi mă gândesc, bine, poate am putea avea nişte zăpadă sau o furtună cu fulgere şi tunete şi le pot menţine acolo şi transforma în filme.

Acum, gândirea vizuală a fost un lucru nemaipomenit de care am beneficiat în munca mea de proiectare a clădirilor pentru procesarea vitelor. Şi am lucrat din greu pentru a îmbunătăţi modul în care vitele sunt tratate în abator. Nu vă voi prezenta nicio imagine greţoasă de la abator. Puteti găsi pe Youtube tot ce am pus acolo dacă sunteţi interesaţi. Dar, unul din lucrurile de care eram capabilă în munca mea de proiectare era să efectuez efectiv un test mental al unei piese de echipament, aşa cum ar face-o un sistem computerizat de realitate virtuală. Iar aceasta este o vedere aeriană a unei reproduceri după unul dintre proiectele mele care a fost folosit în film. A fost pur ăi simplu „super cool”.  Şi erau o grămadă de persoane cu Asperger şi cu autism, care lucrau şi ei acolo pe platoul de filmare. Dar unul dintre lucrurile care mă îngrijorează este direcţia în care se vor duce tinerii cu astfel de afecţiuni în ziua de azi. Nu vor ajunge în Silicon Valley, acolo unde le este locul.

Acum, unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat foarte devreme pentru că nu eram prea socială a fost că a trebuit să îmi promovez munca şi nu persoana. Iar modul în care mi-am vândut proiectele pentru vite a fost că mi-am arătat desenele, am arătat imagini cu aceste lucruri. Un alt lucru ce m-a ajutat ca mic copil a fost ca în anii ’50 erai învăţată bunele maniere. Erai învăţată că nu puteai să iei marfa de pe rafturile din magazin şi să o arunci în jur.

Acum, când copilul ajung în clasa a 3-a sau a 4-a, probabil vei observa că acel copil va deveni un gânditor vizual, desenând în perspectivă. Acum, doresc să subliniez că nu orice copil autistic va deveni un gânditor vizual. Acum, am avut această tomografie a creierului în urma cu câţiva ani şi obişnuiam să glumesc că aveam o linie gigantică de internet conectată adânc în cortexul meu vizual. Aceasta este imagine vectoriala. Iar linia mea mareaţă de internet este de două ori mai mare decât cea a persoanei de referinţă. Liniile roşii sunt ale mele, iar cele albastre sunt pentru comparaţii cu subiecţi de aceeaşi vârsta şi sex. Iar aici am avut una gigantică, iar persoana de referinţă, cea albastră, are una foarte mică.

Există studii care arată că persoanele din spectul autismului gândesc, de fapt, cu cortexul vizual primar. Acum însă, gânditorul vizual reprezintă doar unul din tipurile mentale. Vedeţi dumneavoastră, mintea autistică tinde să fie o minte specializată. Bună la ceva, rea la altceva. Iar eu am stat foarte prost la algebră şi nu am fost niciodată lasată să învăţ geometrie sau trigonometrie. Greşală gigantică. Descopăr o grămadă de copii care au nevoie să sară peste algebră şi să treacă direct la geometrie şi trigonometrie.

Acum, un alt tip mental este gânditorul în tipare. Mult mai abstract. Aceştia sunt inginerii dumneavoastră, programatorii dumneavoastră pe calculator. Acum, aceasta este gândirea în tipare. Acea călugariţă este creată dintr-o singură foaie de hârtie, fara bandă adezivă, fără taieturi. Iar în fundal se află tiparul pentru obţinerea ei. Iată tipurile de gândire, gânditori vizuali, ca şi mine. Gânditori în tipare, minţi de muzicieni şi matematicieni. Unii dintre aceştia au probleme cu cititul. Puteţi găsi astfel de probleme şi la copii care sunt dislexici. Puteţi găsi toate aceste tipuri diferite de gândire. Iar apoi există şi gândirea verbală. Aceştia ştiu orice detaliu despre tot.

Acum, un alt lucru sunt aspectele senzoriale. Am fost foarte îngrijorată când a trebuit să port microfonul acesta pe faţă. Şi am sosit cu jumătate de oră înainte ca să îl port şi să mă obişnuiesc cu el. Şi l-au îndoit ca să nu mă lovească în bărbie. Dar senzorii sunt o problemă. Unii copii sunt deranjaţi de lămpi fluorescente; alţii au probleme cu senzitivitatea la sunete. Ştiţi, variază de la caz la caz.

Acum, gândirea vizuală mi-a oferit destulă perspectivă în modul de gândire al animalelor. Un animal gândeşte pe baza senzaţiilor, nu este verbal. Gândeşte în imagini. Gândeşte în sunete. Gândeşte în mirosuri. Imaginaţi-vă câtă informaţie se află pe hidrantul de pe stradă. Ştie cine a fost acolo, când a fost acolo, dacă este prieten sau duşman, dacă este cineva cu care se va împerechea. Există o tonă de informaţii pe acel hidrant. Iar, uitându-mă la toate aceste feluri de detalii am obţinut foarte multă înţelegere în lumea animalelor.

Acum, mintea unui animal, ca şi mintea mea aşază informaţia senzorială în categorii. Om călare pe un cal şi om la pământ, aceste situaţii sunt plasate în categorii diferite. Ai putea avea un cal care a fost abuzat de un călăreţ. Astfel de cai nu ar avea absolut nimic cu un doctor veterinar sau cu un potcovar, însă nimeni nu l-ar putea călări. Ai putea avea un cal pe care probabil potcovarul l-a bătut şi ar avea mari probleme cu oricine aflat pe pământ, cu un veterinar de exemplu, dar o persoană l-ar putea călări. Vitele sunt la fel. Om călăre pe un cal, un om mergând pe jos, două lucruri diferite. Înţelegeţi, este o imagine diferită. Inţelegeţi, vreau să vă gândiţi cât de specifice sunt aceste detalii.

Acum, această abilitate de a pune informaţia în categorii, aflu că o grămadă de oameni nu sunt prea buni la aşa ceva. Când merg pe teren să diagnostichez utilaje sau probleme cu ceva în vreo fabrică, oamenii se pare că nu îşi dau seama: „Avem probleme cu personalul, cu oamenii? Sau avem probleme cu utilajul?” Cu alte cuvinte, trebuie distins între probleme de utilaj şi probleme cu oamenii care îl folosesc. Şi aflu că mulţi oameni au mari greutăţi să facă aşa ceva. Acum, să presupunem că aflu că este o problema cu utilajul. Este o problemă minoră,  ceva simplu pe care îl pot repara? Sau este o problemă cu întregul proiect al sistemului? Oamenii au mari probleme să înţeleagă aşa ceva.

Haideţi să ne uităm la ceva gen, ştiţi cum să facem liniile aeriene mai sigure. Da, am zburat mai mult de 1 milion de mile. Zbor foarte mult şi daca aş fi fost în FAA, pe ce mi-aş concentra majoritatea observaţiilor? Pe cozile avioanelor. Ştiţi, 5 accidente fatale în ultimii 20 de ani, fie coada s-a rupt sau mecanismul de control din interior s-a rupt în vreun fel. Pur ăi simplu, sunt cozile de vină. Iar când piloţii inspectează avionul, ghiciţi ce? Ei nu pot să vadă ce este în interiorul cozii. Ştiti, cum stau acum şi mă gândesc, extrag toată acea informaţie specifică din memorie. Este specifică. Aşa că înţelegeţi, gândirea mea este de jos în sus. Iau toate aceste piese mici şi le pun împreună ca într-un puzzle.

Acum, iată un cal căruia îi era frică de moarte de pălării negre de cowbow. Fusese maltratat de cineva cu o pălărie neagră de cowbow. Pălării albe de cowboy, cu ele nu avea nimic. Acum, chestia este, lumea va avea nevoie ca toate tipurile de gândire să lucreze împreună. Va trebui să lucrăm să dezvoltăm toate aceste tipuri de gândire. Iar unul dintre lucrurile ce pur şi simplu mă scoate din sărite, în timp ce călătoresc şi merg la prezentări de autism, este că văd o grămadă de copii deştepţi şi ciudaţi. Iar singura lor problemă este că nu sunt prea sociali şi nimeni nu lucrează să le dezvolte interesul în ceva cum ar fi ştiinţă.

Iar asta îmi aminteşte toată povestea cu profesorul meu de ştiinţe naturale. Profesorul meu de ştiinte naturale este prezentat nemaipomenit de frumos în film. Eram o elevă aiurită. Când eram în liceu nu îmi păsa deloc să învăţ, până când am avut ore de ştiinţe naturale cu domnul Carlock. El a fost cel care m-a provocat să înţeleg o cameră de iluzii optice. Asta aduce în prim plan faptul că trebuie să le arăţi copiilor lucruri interesante. Unul din lucrurile pe care TED ar trebui să le facă este să spună tuturor şcolilor despre prezentările nemaipomenite care sunt la TED şi există o mulţime de lucruri nemaipomenite pe internet care să le trezească interesul acestor copii. Pentru că văd o mulţime de astfel de copii inteligenţi, iar profesorii în alte părţi ale ţării departe de aceste zone tehnologice nu ştiu ce să facă cu aceşti copii. Şi nu merg pe calea care trebuie.

Ideea este, poţi face o minte să fie mai gânditoare sau mai cognitivă. Sau mintea ta poate fi făcută să fie mai socială. Iar ceea ce ne arată acum nişte studii despre autism este că avem o grămadă de circuite extra aici, în mintea super strălucitoare şi că avem mai puţine circuite sociale aici. Este un fel de compromis între gândire şi partea socială. Şi poţi ajunge la punctul în care totul este atât de sever încât vei avea parte de o persoană care va fi non-verbală. În mintea umană normală limbajul acoperă gândirea vizuală pe care o avem în comun cu animalele.

Aceasta este munca doctorului Bruce Miller. El a studiat pacienţi cu Alzheimer care au suferit de demenţa lobului frontal temporal. Iar demenţa le-a mancat din părţile de limbaj ale creierului, iar această operă de artă a fost produsă de cineva care obişnuia să instaleze sisteme stereo în autoturisme. Acum, Van Gogh nu ştia nimic despre fizică. Dar este foarte interesant că exista nişte studii ce arată că acest vârtej în pictura sa respectă un model statistic de turbulenţă. Ceea ce ne duce la toată această idee interesantă că poate o parte din aceste tipare matematice există în propriul tău cap.

Şi lucrurile despre Wolfram pentru care luam notiţe şi scriam toate cuvintele cheie de căutare pe care le-aş putea folosi deoarece cred că vor fi puse în prezentările mele despre autism. Trebuie să le arătăm acestor copii lucruri interesante. Iar ei au eliminat orele de mecanică auto şi de lucru manual şi de arte. Vreau să spun că artele erau subiectul meu preferat la şcoală.

Trebuie să ne gândim la toate aceste feluri diferite de gândire. Şi trebuie să lucrăm neapărat cu aceste feluri de gândire, pentru că inevitabil vom avea nevoie de astfel de oameni în viitor. Haideţi să vorbim despre slujbe. OK, profesorul meu de ştiinţe naturale m-a făcut să învăţ pentru că eram aiurită şi nu voiam să învăţ. Dar ştiţi ce? Am obţinut experienţă de muncă. Văd mult prea mulţi dintre aceşti copii deştepţi care nu au învăţat lucruri elementare, gen cum să fii punctual. Eu am fost învăţată aşa ceva când aveam opt ani. Sau cum să ai bune maniere la masă la petrecerea de duminică a bunicii. Am fost învăţată aşa ceva când eram foarte foarte tânără. Iar când aveam 13 ani, am avut o slujbă la un croitor de rochii unde vindeam haine. Am lucrat în practică în timpul facultăţii. Construiam lucruri. Am fost nevoită să învăţ cum să îmi fac temele.

Când eram mică, tot ce îmi doream era să desenez cai. Iar mama îmi spunea: „Hai să desenăm şi altceva”. Ei trebuie să înveţe cum să facă şi altceva. Să presupunem că un copil este fixat pe jocul de Lego. Haideţi să îl facem interesat să lucreze la construcţia unor diverse lucruri. Unul din aspectele minţii autiste este că tinde să se fixeze pe anumite lucruri. Aşa că dacă un copil iubeşte maşinile de curse, haideţi să folosim maşini de curse ca să îl învăţăm matematica. Să calculăm cât îi ia unei maşini de curse pentru a străbate o anumita distanţă. Cu alte cuvinte, folosiţi acea fixaţie ca să vă motivaţi copilul, asta este unul din lucrurile pe care trebuie să le facem. Sunt pur şi simplu exasperată când profesorii, în special cand te duci departe de partea asta a ţării,  nu ştiu ce sa facă în legătură cu aceşti copii inteligenţi. Pur şi simplu mă înnebuneşte.

Ce pot face gânditorii vizuali când vor creşte? Pot face design grafic, tot felul de lucruri pe calculator, fotografie, design industrial. Gânditorii în tipare, ei sunt cei ce vor deveni pentru dumneavoastră matematicieni, ingineri software, programatori pe calculator, tot felul de astfel de profesii. Iar apoi avem minţile verbale. Ei vor deveni foarte buni jurnalişti. Şi tot ei pot deveni actori de scenă extrem de buni. Pentru că unul din aspectele legate de autism este că a trebuit să învăţ deprinderi sociale ca şi cum aş fi într-o piesă de teatru. Pur şi simplu, a trebuit să le învăţ.

Şi va trebui să lucrăm cu aceşti studenţi. Iar asta ne duce să discutăm despre mentori. Ştiţi, profesorul meu de ştiinţe naturale nu era un profesor acreditat. Era un cercetător de la NASA. Acum, unele state au ajuns la punctul în care dacă ai o diplomă în biologie sau o diplomă în chimie poţi veni la şcoală să predai biologie sau chimie. Trebuie să facem aşa ceva. Pentru că ce observ eu este că profesorii buni, pentru mulţi din aceşti copii, sunt cei care ies de pe băncile universităţilor de stat. Trebuie să aducem în licee pe unii dintre aceşti buni profesori.

Un alt lucru, ce poate fi de foarte-foarte mare succes este că mulţi oameni s-au pensionat, nu mai lucrează în industria software, iar ei îţi pot învăţa copilul. Şi nu contează că ceea ce îi învaţă este învechit, pentru că ce faceţi este să aprindeţi o scânteie. Aduceţi copilul să fie interesat. Iar când îl faceţi interesat, va învăţa toate lucrurile noi. Mentorii sunt pur şi simplu esenţiali. Nu pot sublinia îndeajuns ce a făcut profesorul meu de ştiinţe naturale pentru mine. Şi trebuie să le oferim mentori, să îi angajăm.

Iar dacă îi aduceţi pentru practică în companiile dumneavoastră, ideea despre autism, tipul mental gen Asperger, trebuie să le daţi sarcini specifice. Nu le spuneţi doar „Proiectează software nou”. Trebuie să fiţi mult mai specifici. „Ei bine, noi creăm software pentru un telefon şi trebuie să facă un lucru anume şi poate folosi doar atâta memorie”. Ăsta este nivelul de detaliu de care au ei nevoie.

Ei bine, acesta este sfârşitul prezentării mele. Doresc să mulţumesc tuturor celor prezenţi. A fost minunat să mă aflu aici.”

Puteţi urmări prezentarea susţinută de Temple Grandin aici.

Sursa

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Blog

3 răspunsuri la „Temple Grandin: Lumea are nevoie de toate tipurile de gândire

  1. BUna dimineata , Raluca!
    Foarte interesana scrierea !
    In ultimii mei ani de profesat ca invatatoare ma preocupa problema autismului indus la copiii de astazi. Faptul ca sunt singuri la parinti si singuri in marea parte a timpului, ei stiu sa comunice doar cu ei insisi intr-o lume a lor, cu voce tare auzindu-se doar pe ei …acum nu mai profesez, dar orice scriere despre acest subiect ma preocupa, chiar daca e nevoie sa citesc acelasi pasaj de 2 – 3 ori ptr a-l intelege ( urmarea a 2 AVC)
    INspiratie si spor, draga mea !
    Cu admiratie 🙂

  2. Interesant articol, multumesc.

  3. Raluca

    Eu mulţumesc 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s