Lecţie despre amăgire

Mă întreb azi cum aş putea
să mă mai mint şi să mă cred.
m-am minţit destul că am aripi,
că pot colinda şi străbate drumul
dintre pământ şi cer
fără să-mi lovesc genunchii.
apoi, m-am minţit că sunt toamnă
frunzele pe care păşeam
erau toate durerile lumii închise în mine.
am fost primăvară şi am renăscut,
nici nu mai ştiu de câte ori
m-am născut a doua oară.
când m-am amăgit că sunt vară,
o vreme mi-a fost bine.
mă aruncam în mare,
îmi ascundeam lacrimile.
nu dădeam de bănuit nimănui
până la urmă, era o mare sărată,
însă, am ajuns să inund şi aerul.
pentru ultima dată, am să încerc să mă mint
să-mi spun că totu-i bine.
am să fiu iarnă, să-mi pot îngheţa lacrimile

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Blog

Comentariile nu sunt permise.