Nu-mi mai vorbi, mamă, despre moarte,
deşi o scriu, rostită de tine îmi sună a iad.
nu vreau să ştiu unde ţii prosoapele
şi nici nu vreau să aleg vreo poză cu tine.
mamă, mai ai multe de modelat la mine,
cum să mă port, cum să zâmbesc ca tine,
nu-mi spune să-ţi plantez nu-mă-uita,
mai bine ceartă-mă, sigur ţi-am greşit cândva.
mai avem timp, mamă, tot timpul din lume,
în care să-mi ţin capu-n poala ta ca pe vremuri,
în Călineşti, acolo-i singura noastră casă,
nu garsoniera de care-mi vorbeşti tot mai des.
mamă, îţi promit că nu mai scriu despre moarte,
doar stai cu mine până la finele timpului
Desen realizat de Rodica Ilie, bunica mea
Raluca Pavel 
Coplesitoare scriere …
🙂
M-ai intristat un pic.
uneori citesc ce scrii si nu stiu ce cuvinte sa folosesc pentru a-ti spune ce inteleg…
Te pricepi foarte bine la folosirea cuvintelor. 🙂 Stai liniştită, citesc şi printre rânduri. :*
„mamă, îţi promit că nu mai scriu despre moarte,
doar stai cu mine până la finele timpului”
Dragostea de parinti e ceva sfat !
Am invatat sa-i pretuiesc de-a lungul vietii mele, pe mama o mai am , chiar si pe bunica care, zilele trecute a implinit 94 de ani, tata e undeva in inalt si ma vegheaza…
STAI CU MINE MAMA, un omagiu emotionant ! Multumesc !
Inspiratie si spor, draga Raluca !