Oricât am nega, avem cu toţii ceva de ascuns.
un loc întunecat bine pitit în interiorul nostru,
pe care nu vrem să-l facem cunoscut lumii,
pe care, de cele mai multe ori, îl ascundem şi de noi.
ne prefacem că elefantul din mijlocul
camerei nu există, că totul e cum nu se poate mai bine.
acoperim totul cu un strat subţire de curcubeu
şi poate că e mai bine să emailăm totul,
unele unghere din noi sunt mai întunecate
decât s-ar aştepta până şi îngerii nopţii.
spaima necunoscuţilor ar fi cea mai neînsemnată,
cel mai mult s-ar speria sufletele noastre
şi nu am mai putea trăi cu noi
la gândul că propriul întuneric te poate doborî.
poate de asta, e atât de aşteptat curcubeul
Raluca Pavel 
mult prea adevarat 😦 nu sunt sigura cum e mai bine: sa-l ascunzi bine de tine insati si de ceilalti, sau nici macar sa stii ce e acolo…
si… imi place sa cred ca, pe undeva pe aproape, e ascunsa si multa lumina, doar sa vrem sa o cautam…
Nici eu nu ştiu ce e mai bine. Încerc să văd mai mult lumina ascumsă în oameni, sigur există.