Punct căprui, urma de tine

Te ştiu şi nu mi-e suficient,
mă întreb dacă cerul te-a gândit
real pentru toţi ceilalţi,
doar o aspiraţie pentru mine.
te caut sub pomul de Crăciun,
în fiecare tată ce-şi ţine de mână copilul,
în inima mamei, uneori şi-n a mea.
am făcut un pact cu anii
să-mi numere durerile,
ţie – gândurile despre mine.
poate odată, te voi descoperi altul
sub acelaşi chip,
îţi voi recunoaşte în suflet
punctul căprui din ochii mei.
poate, odată, îmi vei fi suficient

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Locul unde îngerii aţipesc

7 răspunsuri la „Punct căprui, urma de tine

  1. Poezia lui Raluca Pavel

    O poezie subtila, cu multe fațete. Un glob cu mii de fete, făcut din mii de oglinzi deformante, fiecare transmite o imagine. Dar una singura e cea care nu este iluzie si nu deformează realitatea. Realitatea sentimentelor care se zvârcolesc ca un cuib de șerpi lipsiți de lumina si căldura soarelui.
    Când am început sa o citesc, prima mea reacție a fost, sa zicem, normala. M-am întrebat ce caută sa zică cu versurile ei, în aparenta dezordonate. Nu ca țin la calapoadele si conformismul poeziei clasice. Nici vorba. Le las acolo unde sunt cel mai bine : în poezia clasica. Eminescu, Rimbaud, Baudelaire si alții au stors cu talentul lor toata esența acestei forme de poezie. Cei care continua sa o apere si sa o impună, consider ca sunt gardienii stimabil si respectabili al poeziei. Dar, cei care scriu ca Raluca Pavel, sunt construitorii de azi ai edificiului. Adevărații creatori.
    Sa revin la Raluca Pavel, e mai bine si e obiectivul meu.
    Deci când am început sa o citesc, mă întrebam ce vrea. Si, am început sa „zgârii” textele. Ca sa dau jos pojgita care le acoperă. Încet, încet am început sa ajung in adâncul lor. Un univers nou, sensibil, ca un corp de pe care cineva a dat jos pielea lăsând carnea si nervii mi-a apărut. Un talent imens. Imens prin adâncimea sentimentelor.
    Recunosc, de fiecare data citesc de trei-patru ori fiecare poezie ca sa mă impregnez de sentimentele care se ascund într-un cotlon fara lumina. Ca si cum le-ar fi frica sa iasă în ochii noștri, ai cititorilor.
    Ca e vorba de cel pe care Raluca Pavel îl numește „Străinul”, sau pa toți cei care i-au marcat sufletul cu bucurii s-au dureri, Raluca este o moneda. Doua fete ! Una plina de dragoste si sensibilitate si una plina de durere. Fara ura sau pofta de răzbunare. Se mulțumește sa spună adevărul. Si în el își pune inima rănita de fiecare data.
    Am avut ocazia sa citesc destul de mulți poeți, nou veniți la literatura. Dar la marea majoritate le lipsește ceva : sâmburele de diamant al sufletului, al unui sufet care a suferit, care-si recunoaște si își admite suferința. De multe ori m-am întrebat cât de grea poate fi crucea ei. Crucea pe care o poarta o fata tânăra, pentru mine o copila, si până când o sa o poarte fara sa-si rupă umerii si când o sa cada în genunchi.
    Până una alta, o poarta si scrie o poezie rara prin frumusețea ei. Avem tot interesul sa nu se oprească niciodată. Pentru ca, noi cei care am început sa ne drogam cu poezia ei, o sa ne fie greu sa renunțam la ea.
    Poezia lui Raluca Pavel, trebuie citita, recitita la infinit ca sa descoperim ce ascunde si sa aducem sentimentele ei la lumina. Prin sentimentele ei, o sa putem înțelege si pe ale noastre mai bine si mai ușor.

    Carol Stroe, poet, romancier.
    Boulazac, Franta, 31 august 2011

  2. Raman in tacere in fata tristetii tale :*

  3. 19trandafiri

    Am cam rămas fără cuvinte. Chiar fără cuvinte. Dacă îmi permiteţi, voi trece comentariul dvs la Critică şi aprecieri literare. Chiar nu ştiu cum să reacţionez…mulţumesc!

  4. Ti-am promis ca-l fac, nu ? Cu placere. Nu e nevoie de nici o reactie. Am spus exact ce gândesc.

  5. 19trandafiri

    Da, dar nu mă aşteptăm să fie chiar acum şi chiar aşa….
    Mulţumesc mult! 🙂

  6. carmen

    Mi se pare minunat comentariul, spune mult.
    Imi place sa privesc lumea prin ochii tai, atat cat pot

  7. Raluca

    Carmen, eşti mult prea drăguţă şi generoasă cu mine! Îţi mulţumesc! :*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s