Acum un sfert de veac,
un stilou şi o carte
m-au fascinat, erau pe-o tavă
şi le-am furat.
le ţineam, strâns la piept,
ca şi cum erau firul
ce mă leagă de viaţă.
am început să scriu,
să curgă cerneala,
paginile au prins suflet,
cum se adună tristeţile
pe frunte.
de-o vreme, nu pot întoarce fila,
parcă sunt Ana zidită în ea,
mâinile nu reuşesc să o mişte
nici înainte, nici înapoi,
ceas ce-a uitat ora.
un singur cuvânt chinuie albul.
te şterg, tată,
să pot da pagina,
bine că am ales atunci
şi radiera
joc c-un mort.
de câte ori îţi scriu numele
îl tai cu linii-ngroşate până se jumuleşte fila
te despoi, te disec
îţi scot inima,
mă simt semizeu
îmi place să-te descriu în poeme
să te-nchid după gratii
să nu-mi mai ieşi din minte în veci
îţi sunt sfârşit, aşa cum ţi-am fost şi-nceput.
aici ne iubim în fiecare vineri
ne spălăm unul pe altul
şi uităm să mai fim
jucăm ruleta rusească, câştigi întotdeauna
mi s-a luat să te omor, iubite.
un mort cu ochi frumoşi, în care văd doar ce vrea eu
Pingback: Joc c-un mort « Bianca Dobrescu
…,,un mort cu ochi frumosi”…excelenta poezia…imi place cum transmiti acea stare a femeii usor meditative ….mie una imi serveste drept reper in a nu ma mai simti singura care simte asa ceva fata de contrapartea…el:)
multa inspiratie si in viitor:)
😀