Poate că vorbesc aşa mult despre moarte
ca să n-o primesc cu lacrimi când apare
să nu o neg, să nu scot flăcări pe nări,
să nu caut vinovaţi aici sau dincolo,
sau să adun tristeţea cum îşi numără
bătrânii regretele.
poate când mă voi obişnui cu ea
şi vom împărţi acelaşi suflet,
voi vorbi despre viaţă
pentru a o accepta
Un suflet bun si frumos ar trebui
sa se gandeasca la viata, si nu la moarte !!!
Trebuie să ne gândim la ambele…ne naştem şi unicul lucru pe care îl ştim sigur e că vom muri… 🙂
numai cand o consideram ca o sora apropiata putem trai din plin fiecare clipa. Si asa incepe fericirea adevarata, pentru ca libertatea e deplina. Lanturile fricii ca putem pierde ceva dispar. Imi aduci aminte de o discutie pe care am avuto azi… Mersi pentru placerea procurata citind poezia asta.
Eu vă mulţumesc pentru atenţia cu care lecturaţi fiecare poezioară! 🙂