Unele dureri rămân vii,
mereu de veghe,
te înfrână să te bucuri,
te lasă inert în faţa zâmbetului
şi te întrebi când ai uitat diferenţa
dintre virgulă şi punct.
un singur om poate arunca
în tine cu tot umanul din el,
fără să ştie câte vânătăi
îţi lasă.
aştepţi în zadar să vezi
sipetul de cicatrici,
până şi viţa de vie
te aseamănă
unui ciorchine de struguri
atât de usor se poate uita diferenta între o virgula si punct când viata câstiga punctele de suspensie… Si câteodata raspunsurile sunt la fel de dureroase ca întrebarile tacute.
„Poetii sunt acele fiinte care exprima cel mai bine
ceea ce-i doare” – Pedro Salinas.
Imi place mult poemul tau si ii simt esentza ca mustul unor struguri !:)
Aşa e, domnule Carol, (ca de obicei, mereu pe fază 🙂 ) câteodată chiar şi cerul ne doare….
Frumos citat, vă mulţumesc, domnule Manoliu! 🙂
s-ar putea sa incep sa mananc doar struguri albi