Nu lăsa praful să se aşterne peste mine
şi-au lăsat alţii gândurile până mi s-a încovoiat spatele,
îmi atârnă pământul de gât, cu toate durerile nespuse
ca o piatră de moară suspendată de-o iubire neîmpărtăşită.
numai tu îmi cunoşti aripile, numai tu le-ai văzut,
mi le-au rupt ceilalţi, în grabă, preocupaţi de calea lor,
nu mai sunt întreagă şi nu mai ştiu să râd.
vezi pana neagră ce doarme sub talpa ta?
e ultima urmă pe care-o las, să mă reconstruieşti,
ridic-o, şterge cu ea pulberea, în adânc vei da de mine,
ia-mă în palme şi scutură-mă de gândurile celor muţi
zâmbeşte-mi, mi-e de-ajuns să mă liniştesc
să fiu din nou răsăritul pe care-l aştepţi
Raluca Pavel 
magnifique ! Là j’adore et j’admire la performance. Chapeau bas miss !
Avec ta plume, noircie par les cendres
Je vais redessiner un ciel bleu
Une joie qu’avec moi je veux que tu partages
Ainsi soit-il, mon unique aveu.
Din când în când mi-e mai difficil sa exprim in româneste anumite lucruri. Normal dupa 32 de ani aici. Scuzati-ma Dna Raluca.
Staţi liniştit, mă bucur mult că v-a plăcut. 🙂 şi vă mulţumesc!
Deşi, mie personal îmi place mai mult cealaltă, văd că asta a prins rădăcini bune.
Raluca
Mie, îmi plac foarte mult amândoua. Cu atat mai mult cu cât au un continut subliminal foarte interesant si puternic.
Ce pot să mai zic? 😀 în afară de Mulţumeeesc? 😀
Frumos, promitator !
😀
😀
:*