Braţele mele s-au ticluit
de la naştere
după forma corpului tău,
zâmbetul mi s-a întipărit pe suflet,
să fie mănuşa ce te poartă
peste pământ, prin cer şi pe ape.
Ochii mei au răscolit curcubeul
în odiseea lor, au înşelat natură şi fluturi
de teamă să nu-i găseşti doar noaptea
pe cer şi să-i confunzi.
le-am dat verdele mării
să-ţi fie drag să te scalzi în ei
am aruncat un punct de moarte
din viaţa trecută în ei, ca un vârf de ac
să nu ai îndoieli, de-atunci
dormi pe gândul meu.
Ochii mei răstoarnă lumea
să-ţi vadă făptura.
m-am născut din nou
să-ţi retrăieşti povestea
în iris verde
Raluca Pavel 
Super! Imi pare bine ca v-am batut la cap ca sa o scrieti. O salba care straluceste cu mii de focuri in car fiecare cuvant e un diamant. Multumesc.
Eh, nu m-aţi bătut la cap. Aşa îmi vine uneori câte o idee care-mi place şi stau şi mă uit la ea (scrisă) până îmi vin şi altele. Nu sunt foarte mulţumită de ea, cred că aş fi putut mai mult. Cred 😀 Dar, dumneavoastră sunteţi, ca de obicei, foarte amabil şi vă mulţumesc muuult! 🙂
foarte frumos poemul, felicitari !
PS. M-am rezumat doar la cateva cuvinte de aprecie reprivind tema,
fara rescrierea unui adevarat post si fara lauda de sine. Multumesc !
Domnule Manoliu, vă mulţumesc! 🙂
🙂
Nu este vorba de amabilitate. Nu am fost si nu sunt niciodata amabil. Dar, cineva care dintr-o fraza scrie o poezie care are si o substanta profunda în cateva minute, are talent. Est un fapt real si obiectiv. În general când nu-mi place ceva, tac, nu-mi permit sa critic efortul artistic. Arta este o chestie de gust, deci est ceva foarte subjectiv. Ce nu-mi place mie, plac la altii. E omenesc.
🙂 Şi eu tot aşa fac. Dacă îmi place ceva, las un semn cât de mic, dacă nu îmi place de ce să spun? Poate e vina mea că nu am înţeles ce trebuia, poate nu am fost atentă, poate poate…şi de ce să intervin? Dacă zic ceva negativ, cine ştie cum pot afecta omul….
Aşa că, atunci când îmi place ceva… 🙂
Mă bucur mult că vă plac aberaţiile mele 😀