Gelozie

Numai gândul că ai putea vedea un alt cer decât mine
mă face să-mi afund tălpile în noroi, să-ţi dăruiesc
o altă eu, una după care nu ai întoarce nicicând
gândul, din mersul săltăreţ, sprinten, cum ţi-e pulsul,
să ai un motiv de nu mă recunoşti când lipsesc stelele.
cu nimeni altcineva nu ai mai scrie dragostea
cu pete de cerneală roşie, ce se scurge în vene
când faci căuş palmelor mele dintr-ale tale.
mi-e teamă să nu te pierd în ochiul de apă
ce se adună la fereastră în dimineţile ploioase,
să nu mi te soarbă vreun hulub rătăcit şi însetat,
în speranţa unei vieţi ce nu se termină dincolo de cer.
ţi-aş oferi oricând o scuză în lipsa iubirii tale,
numai de-ai rămâne pur, cum te-am desenat în visul din copilărie.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Străinului

2 răspunsuri la „Gelozie

  1. Exista o parte din viata, când oricare ar fi cerul la care ne uitam, norii deseneaza întotdeauna acelasi lucru în imaginatia noastra : chipul celui/celei cui i-am daruit viata noastra, din clipa în care am întlnit personana, pâna la ultimul suflu de viata. Si e adevarat ca am face orice ca sa o pastram. Nici un sacrificiu ne este prea mare. Redai foarte bine acest sentiment, în poezia asta. Nu stiu daca e chiar o forma de gelozie, ma gândesc mai mult la cuvântul „sacrificiu”, în masura în care totul, pâna la fiinta noastra, poate fi sacrificat ca sa nu pierdem ce e mai frumos în viata.

  2. Frumos si adevarat !:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s