Nu am ce lăsa în urmă
decât umbra.
s-a răsucit lumea
de când mama
mi-a cântat întâia oară
la picior de martie
altceva decât o ploaie infernală.
am acelaşi dor de viaţă
în spatele cerului,
o teamă de camere goale
cu formă de suflet,
un ochi trist
întins înspre stele.
scriu şi rup cuvinte,
la ruga ta,
străinule,
din ura celorlalţi,
nu am ce lasă după mine,
poate doar umbra unui vis
plecat într-o altă
primăvară
Raluca Pavel 
Buna Raluca.
Poti lasa in urma versuri
si cuvinte frumoase,
poti lasa umbra ta peste suflete,
peste mari si peste valuri.
peste cei care urasc
dar si peste cei care iubesc!
ramai Angel auriu
ca soarele
care lumineaza
si incalzeste pe cei buni
dar si pe cei rai
la fel pe amandoi!
🙂 Am recitit cu multa placere poemul, sunt incantat si va multumesc din
suflet ! De asemenea astept cu multa dragoste urmarea poestirii ”Maya”!
Eu vă mulţumesc, domnule Manoliu, pentru constanţa cu care mă citiţi şi recitiţi!
În curând, azi-mâine sper, vine şi Maya 🙂
Erata : …povestirii ” Maya „