Nu mă spânzura Doamne de curcubeu
nu vreau să văd de sus durerea
brazilor mei din copilărie
mâine vor simţi căldura infernului
când va clătina din cap pământul
înspre lună.
nu vreau să mă uite copilul
sau să mă creadă plecată în lume
vreau să fiu jos,
să-mi ţin copilul în braţe
înainte de căldura dezastrului
să o simtă pe a mea
(poem din volumul Sipetul din Călineşti)
Raluca Pavel 
Imi place poemul! Frumos, felicitari!:)
Mulţumesc, domnule Manoliu 🙂
Nici nu stiu ce sa spun…e groaznic!…de frumos…si „enervant de real”
Pare a fi strigatul unei mame…sau hai sa spun…al unui parinte…
Si ma gandesc acum…oare..exista in lume copii ce pot sa-si uite parintii…Nu cred!
Pffff…pe mine unul m-a rascolit…suficient ca sa ma opresc aici ..azi…
Nu cred ca la tine e vorba doar de talent…in fine…
In ce ma priveste…poemul asta…mi-a atins o coarda mult prea sensibila…
Oricum…iti multumesc ca l-a postat..
PS: astept raspunsul…:)
Şi întrebarea care e? 🙂
Nu sunt mamă, nu cred că îţi poţi uita părinţii. 🙂
Despre ce mai e vorba la mine?
Provocarea de la..Zambetul meu….sau raspunsul la intrbarea cu varsta…
Nu!…nu am spus ca esti mama…am spus ca ar fi strigatul unei mame…sau al unui parinte…si daca vrei…iti spun ca te-am considerat pe tine..bradul in acest poem…
Iti repet…Cuvintele tale izvorasc din suflet…se simte asta in majoritatea poemelor postate in ultima perioada..si cand spun din suflet, inseamna ca le regasesc undeva…mult mai sus decat talentul…
Sper sa nu fie „deplasat” comentariul…si daca tu crezi ca am depasit limita…imi poti spune…si ma voi retrage..
Coacaza…mereu acida, usor intepatoare….
Este o caracteristica a trasaturii mele umane…nu pot fi indiferent la mesajele ce le transmit oamenii…
Păi, am scris sub Zâmbetul meu răspunsul acum ceva timp 🙂