Te-aud în miez de noapte
îţi rupi părul cu atâta patos
încât durerea mă strabate,
îl împleteşti şi-arunci funia după mine
să mă aducă aproape
să te scap din ghearele coşmarului
să-ţi ating fruntea cu degetele
în conturarea unui vis
să-ţi poţi odihni gândul.
străinule,
sunt pe drumul spre casă.
întind năvodul între cer şi pământ
să prindă el demonii
ce-ţi chinuie realul din vis.
doar aşteaptă-mă
nu ştiu de sunt veacuri între noi
sau lumi străine de mine,
îţi voi atinge fruntea
apoi, voi scrijeli pereţii
să las acolo
orice urmă
Chemarea demonilor
Din categoria Străinului
ai sansa talentului care-ti da posibilitatea de a scrijeli peretele vietii cu cuvinte care o sa invinga timpul…
Sunteţi mult prea amabil, domnule Carol. 🙂
Deloc. Sincer, sunt un fan absolut. De cand v-am desoperit pe aici, trec in fiecare zi sa citesc ce scrieti. E o placere pe care nu mi-o refuz.
Atunci, vă mulţumesc din suflet! 🙂
Nu aveti de ce. Oamenii care creeaza, ca dumneavoastra, momente de placere si bucurie a sufletului, împart de fiecare data, o bucatica din ce sunt ei în profunzime. Cei care citesc trebuie sa multumeasca pentru darul facut. Si eu va multumesc pentru cadoul pretios pe care îl faceti.