Nu mai beau cafea,
străinule,
de când nu mi te-ai mai arătat,
are gust de tine, plin de dor,
de ploaie de nord şi de apă de mare.
mi-am cules lacrimile în ceaşcă
să-ţi arăt mărturia aşteptării mele,
nu mai am loc să-mi depăn tristeţea ,
cele şapte ceşti sunt pline de mine acum,
de urme de pământ, de pe tălpile goale,
din locurile prin care te-am căutat,
am să alerg după elixirul tinereţii,
deşi nu vreau să fie o clipă
fără imaginea ta.
mi-e dor de zilele din poala mamei
când nu ştiam de tine,
străinule.
Raluca Pavel 
Foarte frumos poemul! Felicitari!
Dar ce sa-i faci, nu poti sta toata viata in poala mamei;
Dar va veni O ZI, cand Strainul isi va odihni capul in poala ta!!!:)
Mulţumesc! 🙂
„mi-am cules lacrimile in ceasca…”pffff…ce rascolitoare e imaginea asta…
7..(sapte e cifra mea preferata si am lansat si o provocare pt ea)…cesti…pline de mine…drept dovada….?
Lasand deoparte , minunatul poem, …incarcatura emotionala pe care am simti-o atunci cand l-am „recitit”..a sapte-a oara cred… :)) … M-a facut curios de altceva insa…de ce simteai tu…chiar in momentul cand l-ai scris…e atat de curat in exprimare, atat de direct, atat de profind…si transmite mesazul atat de bine…Crezi ca imi poti raspunde?…Iti multumesc
Uneori, stările mi se prelungesc pe degete şi devin gânduri, versuri. Alteori, e de vină doar imaginaţia. Nu am să răspund la asta. 😀
ok…accept si respect „intimitatea”actului tau de creatie
7, numarul perfect. Geneza a durat sapte zile. Sapte cesti pline de tine… Strainul a ramas oare strain si s-a îndepartat undeva în ceturile vietii ? Ma repet, dar raman un fan „inconditionnel”.