Cerul nu mai face faţă stelelor
se apleacă a plângere
pe mustăţile pământului,
se suprapune verdelui
de parcă ar fi bolnav.
poate, străinule, visele tale
îşi au lăcaşul în nori,
răsăritul te găseşte acasă
dincolo de stele.
e trist, străinule,
dimineaţa mea nu are mirosul tău
pe pernă.
azi, străinule,
ţi-am simţit lipsa
mai tare decât în vis
Ma uimesti…sincer….
🙂
De multe ori ma trezesc la fel…asa a fost si in dimineata asta…
Cred ca pot fi rautacios…dar poemul…l-ai scris pentru mine?…mi-ai ascultat o noapte intrega gandurile si ..repede…pana sa ma trezesc le-ai asternut pe hartie?…
Glumesc…si cum spuneam…ma uimesti…si grei ca mi-ar place sa ma uimesti in fiecare dimineata…
Frumos poem, mulțumesc!