Nu am frică de nimeni,
nici măcar de tine,
străinule,
n-ai decât să te răzbuni
că ţi-s dragă şi aduc a nimfă,
să mă înjunghii c-un vârf de iarbă
să crezi că-n iad nu sunt vraci
să-mi coase tăietura
cu un fir de păianjen.
m-aş face mai dură
decât ura ce-mi porţi
că nu te scriu seară de seară.
te rog, răneşte-mă,
te voi acoperi cu pânza mea
ce-mi alunecă prin vene,
apoi, voi călători în timp,
spre tine, în tine,
să-ţi deschid ochii,
să vezi realul din vis
Raluca Pavel 
Suna usor a…vaduva neagra…
:)) Probabil e defect profesional :))
E vorba mai mult de dominare 🙂 😀
Dominare…suna bine, provocator…Posesivitate…suna groaznic!
Prin vene circula iubirea, de la inima. Plasa este dragostea, dorinta de a-l tine pe Strain langa suflet, in suflet, sa vada prin ochii nimfei realitatea din vis. (visul nimfei – dorinta nimfei, ce trebuia Strainul sa ghiceasca!)…
Draga @Raluca, poate fi acesta un inteles al poemului? O seara frumoasa!:)
Da, poate fi un înţeles. 🙂