Totuşi,
mi-e dor de tine, străinule,
de cafea, de luna din fereastră
ce se plimbă pe mările tale.
nu te ştiu, nu te vreau ca idee,
mi-am lăsat trăirea
să te poarte de mână
până în nord
să vezi cum îmi flutură părul
la vederea ta,
cum ochii mei nasc verde,
buzele ascund un zâmbet.
zâmbet de noi.
nu-mi faci o cafea,
străinule?
Dor de tine, străinule
Din categoria Străinului
Raluca Pavel 
Frumoase versuri, frumoasa este marea, frumos este verdele ce
ne incinta privirea si gandurile; totul este frumos. O zi Frumoasa! :))
Erata : incanta in loc de incinta …Scuze!
ce poezie frumoasa..mama,chiar imi place! Am mai citit o data,mai vreau si alte poezii.
Mulţumesc, domnule Manoliu! Mulţumesc mult, Gaby! Te mai aştept pe aici! 🙂
Aprpos de ce scrii tu…cred ca in tot ce am citit pana acum…am regasit o poveste..
Am intrebat o buna prietena…acum o luna cred…”Ce este fericirea?”
Stii ce mi-a raspuns?..
Cafeaua de sambata dimineata, bauta in doi, dintr-o singura ceasca…
Poate te va surprinde…dar chiar vazut-o facand asta…si era tare fericita…
Si in cuvintele pe care le-ai scris tu cred ca am simtit un iz..de cafea…cu dor de fericire…
Tot ce scriu are o poveste în spate, însă foarte puţini o văd 🙂
Da, cafeaua din aceeaşi ceaşcă, zâmbetul unui copil, sărutul într-o noapte ploioasă de vară…contribuie mult la fericire! 🙂
Am ales sa vorbesc doar de cafea…stiu ca sunt multe altele..
Stii…fericirea …a fost una din marile mele dileme in viata…
Am fost fericit, pentru ca cineva a vrut sa ma iubeasca…nu stiu daca am meritat, insa cred ca pentru faptul ca si-a dorit ca eu sa fiu fericit, am sa o respect toata viata…