Când vine miezul nopții
îți voi intra în sufet
să-mi spun povestea de peste zi,
să văd cât de neagră
ți-a fost cerneala
când nu ai scris despre mine.
voi sta pitită până la răsărit,
apoi, mă voi pierde,
să albăstresc scrierea altui liliac,
să te scap de haosul meu.
îmi vei ierta plecarea,
străinule,
nu-i așa?
Reclame
Imi place poemul, dar mai ales imaginea marii; sufar cand nu sunt
langa mare! Am fost in Decembrie si am stat ore intregi pe faleza sa vad
Marea, valurile care se sparg de stabilopozii de beton. Splendoare!
Iti doresc o noapte linistita (fara lilieci) !Somn usor Raluca!:)*