Într-o zi, ai să râzi cu poftă
şi mie mi se va datora, mi-ai spus
până atunci, voi încerca
să mă obişnuiesc în fiecare zi
cu frumuseţea ta
şi un surâs frumos se-alintă
printre bucle de cearceaf
neaţa bună ţie, zână
cum ţi-a fost visarea şi cum ţi-e visul?
a ce miroase dimineaţa asta?
a rece sau a cald?
eu mă gândesc la verde
tu te gândeşti la căprui?
Raluca Pavel 
foarte tare aceasta poezie!! si poate cel mai frumos lucru consta in simplitatea lucrurilor simple: nu e nevoie de nici o mantie speciala care sa imbrace frumusetea…cateodata este cel mai greu sa spui exact ce simti fara a trece prin filtrul formei, estetica vorbirii…de fapt nu cateodata – tot timpul!!!
sinceritatea e poezie…
Emi, ai dreptate, e foarte greu să redai în cuvinte sentimentele…mai ales când sunt de o profunzime şi de o frumuseţe ce trece dincolo de uman….Te mai aştept!