Uită-mă înainte de primăvară,
cât ochii-ţi pot vedea şi altceva;
chipul meu iernatic,
buze ce-mping spre păcat,
icoană sculptată pe retina ta.
uită-mă până să ceri îndurare
pământului, să se despice
sub tălpile-ţi goale şi să te ia.
de laşi timpul să alunece, ai grijă
privirea-ţi se va tulbura,
mă vei vedea mereu, în vis şi după moarte,
prezentul tău continuu – reflexia mea.
nu există remediu împotrivă-mi,
totuşi, străinule, tu nu mai ai cum
a mă uita.
Like this:
2 bloggers like this post.
Raluca
**…totuşi, străinule, tu nu mai ai cum a mă uita **
Şi pentru mine, poemele străinului rămân de neuitat !
Îţi mulţumesc Raluca pentru acest frumos poem !
foarte mult mi a placut…foarte mult..paote daca mi permiti voi expune postul tau pe bogul meu, specificand sursa binenteles!
Cu drag